Despre mine

Claudia Soare

În decursul ultimilor ani , în care m-am dedicat numai acestui proiect, am fost întrebată de către cei pe care i-am ajutat, fie cu ocazia prelegerilor avute, fie la întâlnirile unu la unu, diverse informații despre mine. Părinții au avut nevoie de confirmări despre mine ca om, pedagog și părinte pentru a valida recomandările promovate. Am considerat necesar să răspund în scris, celor mai frecvente întrebări pentru a vă ajuta pe voi, cei care aveți îndoieli sau doar aveți nevoie de siguranța calității informației primite.

Cum s-a născut acest proiect, această poveste?

Povestea mea , a început acum 20 de ani când visam să fac tabere pentru adolescenţi în care să fac psihoterapie. De fapt să îi ajut să se găsească pe ei, să ştie încotro să o ia în viaţă. Mai ales pentru copii și adolescenți e mai ușor să spună “merg în vacanță sau în tabără”, decât să spună că merg la psiholog. Ar zice lumea că ești nebun dacă mergi la psiholog, ai fi stigmatizat, știm cu toții.  Așa că trebuia să găsesc o altă formă să mă ajut pe mine și pe cei ca mine.

Cu acest vis în suflet, am pornit la drum la facultatea de psihologie, la Cluj. În drumul meu spre reușită, m-am abătut, sau doar școala mea spre excelență a fost mai lungă. Am ajuns din motive de întreținere provizorie, într-o companie mica de câțiva angajați, unde în ceva ani, am reușit să promovăm un vis frumos și să creștem. Să transformam firma locala, într-una de nivel național, cu peste 100 de angajați, multe succese și multe emoții, a fost doar un pas...sau...ce să zic?!... vreo 13 ani și o mână de oameni.

Ce v-a determinat să renunți la carieră? Înțeleg că ce fusese mai greu trecuse?!

Din păcate, sau poate din fericire, după 13 ani de evoluție a companiei, eu simțeam că totuși în ultimii 3-4 ani, nu mai evoluam nici profesional, nici financiar, fiind deja director adjunct al companiei de vreo 7 ani. Așa că în ultimul an, în companie, inima mea și-a redeschis cămările și a descoperit ce era acolo de mult. A reînviat un vis ce nu plecase niciodată din inima mea, și care își făcea loc în sufletul meu, mai ales în condițiile în care, deja aveam acasă doi îngeri - doi băieți - care creșteau și aveau nevoie de mine.

Povestea ultimului an, e lungă, cu multe detalii, unele triste, J dar și plină de detalii înălțătoare, prin faptul că m-am redescoperit pe mine, mi-am dat seama că misiunea mea e mult mai amplă decât am crezut vreodată. Am prins aripi într-un mod extraordinar și din omul apăsat, obosit, mereu cu nervii întinși la maxim, stând mai mult la job decât acasă, mai mult nedormită decât în pat alături de partenerul de viață, am luat-o pe drumul misiunii ce Dumnezeu mi-a dat-o cu mulți ani în urmă.

Ce promovați de fapt? Ce înseamnă, mai exact, ceea ce faceți?

Lucrez la un vis, mentor fiind pentru părinți fericiți. Unii îi spun parenting, alții îi spun psihoterapie. Eu am ales mentor pentru părinți fericiți fiindcă mă adresez părinților cu scopul final ca aceștia să creeze relații armonioase cu copiii lor și, mai mult, să lase ca moștenire un altfel de sistem de convingeri. Trăiesc cu convingerea că un părinte când este fericit, aproape automat, produce o transformare extraordinară în copilul pentru care este erou, mentor, dascăl. Am ales să schimb lumea și o fac în fiecare zi prin schimbarea mea însăși. Așa încât experimentez o viață extraordinara alături de îngerii din viața mea. Pentru cei care fac dezvoltare personală, ce fac eu este dezvoltare personală pentru părinți. Pentru cei care fac parenting, e parenting dar într-o manieră total diferită. Dacă în mare măsură, parentingul se ocupă de educația părinților, mai exact, cum să lucreze și să relaționeze bine cu copilul, eu mă ocup de educarea părinților în sensul să lucreze și să relaționeze bine cu ei înșiși. În felul acesta, prin exemplul propriu, copilul preia paterne, convingeri, sisteme de valori care duc la prosperitate, echilibru, bunăstare interioară și nu în ultimul rând la reușite profesionale și financiare ca viitor adult.

Cui se adresează seminariile care le susțineți? Pentru ce fel de cititori scrieți?

În principiu, mă adresez părinților cu copii sub șapte ani. Am  experiență pe grupa aceasta de copii și studiile arată că acești ani sunt decisivi în formarea adultului .

De ce faceți asta și care ar fi scopul final?

Îmi doresc să duc acest proiect la nivel de mișcare. Știu... pare o nebunie pentru unii, idealist pentru alții. Pentru mine este un obiectiv măreț dar extraordinar și cred în el, fiindcă am toata susținerea lui Dumnezeu pentru asta. Dacă mă cred în stare? Da, sunt convinsă! Dacă mi-e frică?... sunt speriată maxim de dimensiunile ce le implică, dar nu m-a împiedicat niciodată asta. Dacă pot schimba lumea?... Absolut! Am început acest demers cu mine însămi, cu tatăl micuților mei și cu ei , cei pentru care această misiune contează – micii mei îngeri care îmi dau aripi odată cu creșterea aripilor lor. Dacă mă încearcă vreodată descurajarea?... Des, dar cum spuneam, nu mă va împiedica asta în demersul meu

Cine sunteți?

Ce să spun?!... un om cu un vis extraordinar: să spun părinților ce copiii lor nu pot spune…. Am fost și eu copil… un copil care la vârsta de 11 ani am “dezertat” J… și am plecat de acasă fiindcă voiam ceva mai mult de la părinții mei – să mă iubească, să mă țină în brațe, să îmi pieptene, poate, părul mama, și dimineața să mă trezească cu mângâieri pe chip. E o poveste lungă, care mi-a marcat sufletul și traiectoria vieții, o școală, poate, prea lungă, dar care a fost necesară, ca să fac ceva cu adevărat remarcabil pentru oameni, și mai ales pentru copiii noștri – îngeri minunați, care noi decidem dacă îi ajutăm să le crească aripile sau i le ciuntim cu paradigme și convingeri limitative.

Sunt psiholog, cu studii postuniversitare în managementul resurselor umane, și cu o experiență mai vastă în leadership. Cred că acesta e marele meu avantaj. Pentru mine a fi lider, ceea ce îmi și propun de altfel pentru comunitatea de părinți, înseamnă a sluji celorlalți. Cu alte cuvinte, liderul este cel care oferă condițiile optime ca ceilalți să exceleze. Și acesta e și scopul meu: să ofer o platformă pe care părintele se transformă pentru el însuși cu scopul final de a fi desăvârșit pentru copilul lui.

Nu în ultimul rând sunt mama a trei îngeri, doi băieți de 5 și 3 ani, și o fetiță de 7 luni.

Unde putem afla mai multe despre dumneavoastră?

Dacă vreți să aflați mai multe despre mine, mă găsiți pe Facebook pe numele Cioruţa-Soare Claudia, pe  pagina oficiala Claudia Soare și pe blogul claudiasoare.ro. Sunt convinsă că foarte multe veți afla de pe blog, unde sunt eu - mamă a trei îngeri și copilul orfan cu voie sau fără voie, care a visat să schimbe lumea și azi… face  pași către împlinirea acestui obiectiv,  după o școala de viață de mai bine de 20 de ani.

Claudia Soare

Mentor pentru părinți

 

Idealuri

1

"Frica noastră cea mai profundă nu este că am fi neadecvaţi. Frica noastră cea mai profundă este că suntem puternici peste masură. Lumina din noi ne înspăimântă mai mult decât întunericul. Ne punem întrebarea: cine sunt eu ca să fiu strălucitor, minunat, talentat, fabulos? De fapt, cine eşti tu să nu fii toate acestea? Eşti copilul lui Dumnezeu. Faptul că te simţi nesemnificativ nu va schimba lumea. Nu este nimic înălţător în a te micşora pentru ca ceilalţi să nu se simtă nesiguri în preajma ta... Când străluceşti, le oferi în mod inconştient şi celorlaţi permisiunea să facă la fel."

Marianne Williamson

2

"Suntem ceea ce facem în mod repetat. Excelenţa prin urmare, nu este un act, ci o obişnuinţă."

Aristotel

3

"Nu eşti bun de absolut nimic, dacă eşti bun doar pentru tine."

.Voltaire

"Echipa mea"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *