Am câştigat milionul !!!

Ieri povesteam cu o mamica care imi dadea feedback la unul dintre articolele mele. Am ascultat-o indelung. Una dintre ideile care le-am retinut era: „Claudia tu traiesti intr-o lume utopica, de poveste unde totul e perfect. Numai in lumea aceea se poate schimba lumea asa cum crezi tu.”

M-am gandit mult la aceasta afirmatia, mai ales ca poate sunt si altii dintre voi care credeti la fel.

Am doua lucruri care sa ma ajute in sustinerea lumii mele „de poveste” si anume.

In primul rand consider ca tocmai fiindca in ultimii 6-7 ani nu am trait intr-o lume de poveste, mi-am dat seama ca realitatea este alta, daca eu aleg sa ma raportez altfel la cele exterioare mie. Viata mea era plina de lucruri, obiecte, fapte, oameni dar in care eu lipseam cu desavarsire. Eram ca o umbra, lumea imi simtea prezenta doar pentru ce faceam pentru ea. Nu pentru cine eram eu ca fiinta. Dadusem tot , timpul meu, fiinta mea prin insasi neglijenta fata de corpul meu, familia prin faptul ca munceam enorm si fara rezultate, prietenii pe care ii vedeam numai daca aveau nevoie de mine, etc. Evident ramasesem fara resurse fiindca dadusem tot fara sa imi permit sa ma incarc sufleteste de nicaieri. Atunci cand am ramas literalmente fara resurse, m-am oprit in loc si m-am intrebat: Dar ce fac eu de fapt? Dar pentru ce motiv risipesc resursele mele?! Nu era nici macar pentru familie desi asa am crezut multa vreme. Am ajuns sa ma intreb... dar cine sunt eu? Dar ce vreau eu de fapt? Dar ce imi place mie de fapt? Faceam mereu pe placul celorlalti crezand ca asta inseamna daruire, sacrificiu. Tristul adevar era altul... mituiam prin faptele mele ca sa castig aprecierea celor din jur, sa fiu suficient de buna pentru ei, sa merit suficient sa fiu cu ei. E trist si rusinos in acelasi timp si imi e greu sa recunoasc. Dar numai atunci cand am inteles acest lucru si l-am recunoscut, am putut sa fac urmatorul pas si anume sa imi indrept atentia catre mine insami.

Asadar decat lumea mea, acea lume trista si plina de efort, munca, insatisfactii, oboseala, stres, fustrari, mai bine aleg lumea asta. E o lume poate cu atat mai dificila fiindca stiu ca toata puterea sta in mine, toate resursele, toata energia, toata vointa este in mine, pusa acolo de Dumnezeu, de o forta mai mare decat mine sau de univers, cum vreti sa credeti. Nu o mai pot cauta la altii, nu mai pot da vina pe altii pentru nereusitele mele, nu mai pot da vina pe oboseala, solicitarea copiilor, condiitiile nepotrivite de lucru, nu mai pot da vina pe partener, pe seful meu, pe angajati, tara, lume, etc. Totul e in mine si numai cum ma raportez eu la lucrurile exterioare mie, ma va ajuta sau ma va sabota in reusita mea spre prosperitate, relatii armonioase cu ingerii mei de acasa, cu oamenii din jurul meu si mai presus de toate in relatia cu mine insami. Prefer acest parteneriat cu mine insami in care imi asum tot cu bune si rele fiindca numai de mine depinde. E un parteneriat benefic desi sunt situatii in care, acum vad ca eu nu sunt suficient de pregatita, sau nu privesc suficient de obiectiv un aspect sau altul al vietii. E in regula acum, am invatat sa imi accept vina si nu sa ma critic la nesfarsit ci sa caut metode sa devin mai buna, sa progresesc...

Al doilea aspect legat de lumea mea „utopica”... sa presupunem ca mamica cu care am povesti, avea dreptate. Chiar traiesc intr-o lume de poveste , chiar sunt intr-o visare continua si ceea ce eu le vorbesc oamenilor aici pe blog nu se poate produce. Nu se poate ajunge la acel echilibru cu copilul, nu se poate ajunge la acea liniste interioara, in care timpul cu tine insuti sa iti aduca energia necesara sa fii mai bun in munca ta, in relatia ta cu partenerul sau copii tai, in conexiunile care le ai cu oamenii, etc. Sa presuspunem ca rezultatele nu exista. Imi pun atunci intrebarea... dar atunci in realitatea acea de dinaintea acestei treziri, era mai bine?! Dadeam mai mult randamant la job? Ma intelegeam mai bine cu sotul sau cu copiii?! Aveam mai multi prieteni?!

Va spun eu ca am fost acolo atat de mult timp incat muncesc si acum sa las trecutul in spate si sa privesc in prezent si in viitor. Aveam doi copii, unul care striga tot timpul, nu ma intelegeam cu el niciodata, facea toate invers decat spuneam noi. Celalalt privea pierdut si nu stia ce se intampla... De multe ori plangea de strigatele mele si a fiului meu mai mare, in lupta noastra pentru dominatie. La job, nimic nu era cum vroiam eu, desi lucram de dimineata de la 7 pana la 01.00 noaptea de multe ori, si tot nu era suficient. Nu era suficient nici pentru mine si nici pentru sefii mei... si pe buna dreptate. Fiindca eram mereu obosita , stresata, fustrata ca nu imi ies lucrurile cum credeam eu ca e bine, nu dedeam randamentul necesar, etc. Eram intr-un cerc vicios si fara scapare. Relatii ce sa mai zic?!... lucram asa mult incat nu mai aveam chef si energie de nimeni. De multe ori ii ajutam cu una cu alta, ca ma gandeam ca poate am si eu vreodata nevoie de ajutor. Si daca eu nu ii ajut cum sa am pretentia ca ei sa ma sprijine vreodata?!

In concluzie, prefer aceasta visare continua, prefer aceasta lupta cu optimism si incredere cum am acum. Prefer timpul de povesti cu fiul meu , prefer serile in care fac planuri marete cu sotul meu, prefer o cafea cu prietenii in care eu nu fac nimic pentru ei si nici ei pentru mine. Ci stam impreuna numai pentru a ne bucura unii de prezenta altora. Si daca da, lumea mea e utopica, prefer „painea uscata”. Nu ma intelege gresit! Eu nu spun astazi, lasa tot pentru tine, familie, copii ca sunt mai importante decat factorul financiar! Eu tocmai asta cred ca in momentul in care iti indrepti atentia catre tine, te reechilibrezi pe tine, te impaci cu tine insuti, atunci vei cunoaste cu adevarat prosperitatea si succesul. Vei munci mai putin si vei da randament mai bun! Si ce e mai important tu vei fii o fiinta vie si nu o umbra, un robot, o frunza in vant, un vapor fara navigator, o barca dusa de val si curenti!

Si ca sa intelegi cele spuse aici ce legatura au cu titlul acestui articol... De fapt cand am inteles si m-am trezit din acea lume mecanizata, in care eu eram doar o piesa intr-o masinarie mare gata oricand sa fie trimisa la rebuturi , am simtit ca am castigat un milion de .......... de ce vrei tu. Am castigat mai mult de atat! Am castigat lumea intreaga! Stiu ca pot tot ceea ce eu imi propun! Stiu ca totul exista numai in mine! Stiu ca Dumnezeu a pus in mine, toate resursele, toate capacitatile ca eu sa fac lucruri extraordinare! Am totul acum! Ma am pe mine si nu trebuie decat sa invat,sa traiesc si sa stau conectata mereu la mine insami si la misiunea mea in viata ca acel milion sa il fac doua, si doua sa le fac trei. Singura diferenta pentru mine este ca acel milion nu sunt bani, ci oameni care vor reusi sa inteleaga acest adevar. Stiu ca voi reusi sa duc mesajul meu la un milion si impreuna cu ei la doua si asa mai departe. In felul acesta vom schimba impreuna lumea!

Pentru tine, poate sa fie un milion de euro profit, sau poate un milion de copii ajutati, sau poate un milion de flori daruite, sau poate un milion de zambete faurite. De ce nu un milion de cladiri construite, sau un milion de strazi maturate, sau geamuri sterse poate...

Depinde numai de tine! Puterea este numai in tine! Depinde numai de tine sa accesezi aceasta resursa nepretuita si sa faci „milionul”.... 🙂

Succes si visuri marete!

Claudia Soare

Parinti fericiti.... copii fericiti.