Cum fac să nu mai strig?!

Dragă mamă... te mbrățișez!

Cred că foarte multe dintre noi trecem sau am trecut la un moment dat, prin zile sau luni încărcate de starea de neputință, oboseală, tristețe, lacrimi, fustrarea că nu se gândeşte nimeni la noi. 😔

Recomandarea mea?! ... găseste o mamă cu care să te vezi, împreună cu copiii. Întăriți-vă una pe alta! Încurajați-vă!
Recomandarea cea mai uzitată de a-ți face timp pentru tine, de cele mai multe ori are drept replică lipsa de timp, nevoia copilului după mamă sau imposibilitatea de a-l lăsa cu cineva.
Caută oameni alături de tine şi nu aştepta să te sune sau să te caute ei! Nu te pedepsi spunând că nu ești suficient de valoroasă sau importantă şi de aceea nu te mai caută nimeni.
Creşte valoarea timpului petrecut cu îngerul tău! Undeva în iureşul vieții, s-a pierdut această valoare fără să realizezi. 😔

Cum creşti această valoare?! Priveşte-l conştient, îndelung! Admiră frumusețea lui! Admiră vocea lui caldă! Puneți palma sau urechea pe pieptul lui să simți bătăile inimii lui! Puneți obrazul pe pielea lui să îi simți căldura şi moliciunea! Adu valoare timpului tău cu el! Vei găsi putere poate doar pentru azi, mâine.... apoi ia-o de la capăt cu perseverență. Ei sunt un izvor nesecat!
Am trei puiuți şi nu am știut cum să îi iubesc multă vreme. Am fost singură de la 11 ani şi până atunci într-o familie plină de ură şi amărăciune. Dar învăț în fiecare zi şi am putere doar pentru azi, în cele mai multe zile. Dar dimineață o iau de la capăt.... când o schimb pe micuța mea, îi mângâi părul, obrajii ca două merișoare 🙂 , o adulmec realmente şi mă încarc. O privesc zeci de minute, stau în jocul ei, cu casa vraiște uneori, o aud cum cântă și vorbește pe limba ei. Opresc timpul.... zâmbesc printre lacrimi. Provocările vieții mă încearcă, dar respir adânc... închid ochii.... ridic mâinile spre cer.... zâmbesc deși ușor încruntată de durere, de tristețe.... mulțumesc cu voce tare ca sunt, că exist, ca o am pe Ema, Ayan, Aris și tatăl picilor mei! Ea încă fredonează (cel mai mult timp cântă ceva pe limba ei 🤪). Mă aude vorbind și văzându-mi mâinile întinse, le întinde și ea în semn că vrea în brațe. O iau... zâmbesc.... uneori încă am pe obraz o lacrimă grea... o șterge...”pâge...” 😔

Și eu... “mami nu mai plânge căci tu ești căldură și soare și stea lucitoare și zori de zi și liniște în noapte!”
E un tablou aproape zilnic, dar viu, care vindecă de fiecare dată când spun cu voce tare! Pentru că atunci când aud, simt cum mă transform... cum trăiesc plinătatea vorbelor mele... și o iubesc mai mult și o ador mai mult... și nu mă satur de ea, de ei, de casa mea, de viața mea... plină de greu dar plină de iubire, har, speranță, viață! Și nu mai strig... nici de oboseală... nici de tristețe... nici măcar de jucării împrăștiate, haine la fel sau multe altele pe lângă trei pici.
Si asta fiindcă am început să îi descopăr, să îi iubesc fără să aștept iubirea lor în schimb, deși am aşa nevoie de iubire. Am început să mă valorizez nu din ce îmi oferă ei ci pentru ei.

Concluzionez cu aceaşi recomandare: găseşte o mămică alături de care să te întăreşti.

Sunt psiholog dar de aroape cinci ani sunt mai mult mamă. Mă întâlnesc cu mămici, de cele mai multe ori pentru ele. La final, văd cât de bine mă simt eu conştientizând alături de ele, frumusețea şi onoarea ce ni s-a dat ... şi anume să fim mame.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *