Dar pentru mine mai exista speranță? Dar pentru tine, părinte drag?…

Mă lupt....alerg....visez....sper....și cad. Cad de oboseală. Cad de tristețe! Cad de dor! Cad că nu mai pot! Cad fiindcă m-am săturat! Cad pentru că nu mai vreau! Cad fiindcă mi-am pierdut speranța! Cad fiindcă sunt singură, sau cel puțin așa mă simt în cea mai mare parte a timpului. 

Cad...și mă ridic! Mă ridic fiindcă nu există planul B. Nici nu vreau să caut un plan B! Pentru mine există doar să reușesc, oricât de tare mă julesc, oricât de tare mă doare, oricât de tare plâng. Pentru mine există "cad" aproape în fiecare zi. Dar există mereu și...mă ridic. Fiindcă eu merit! Fiindcă îngerii mei merită! Fiindcă partenerul și tatăl copiilor mei merită!  Fiindcă viața e plină de piscuri de atins....fiindcă viața e plină de lupte de câștigat...fiindcă viața e plină de zâmbete de copii, și uneori de mâțâieli dar și de îmbrațișări calde de îngeri! 🙂 Azi sunt obosită, pe alocuri plină de dor după libertate. De fapt mi-e foarte dor de mine și azi. Si azi sunt cu mine. Dar parcă nu îmi ajunge sau e prea mult și privesc în gol la zilele când eram neobosită, pusă pe fapte mari, gata să fac tot și mai mult de atât pentru jobul de pe atunci. Am nevoie să fiu și azi așa...plină de acea energie, putere. Azi ritmul meu e mai lent. Dar astfel am vreme să chibzuiesc la fiecare pas. Azi mă opresc să ma bucur pentru ce lupt. Nu îmi fac nici un plan B. Păi da! Copiii mei vor fi mereu planul A și singurul plan. E tot ce îmi doresc....să trăiască fără limitări, plini de curaj, speranță și încântare. Dar starea asta eu o cultiv în mine, în fiecare zi prin celebrare, prin recunoștință, uneori prin lacrimi și acceptarea acestor lacrimi, uneori prin povești cu fiul meu cel mare despre copilăria mea singură dar cu atâtea descoperiri, și deseori prin iubirea neobosită, nestavilită a fiicei noastre de numai trei anișori. 

Există speranță să devenim mai buni pentru copiii noștri! Există speranță să mai reparăm ce am stricat în relația cu îngerii noștri! Există speranță să o luam de la capăt și să ne iasă mai bine acum! E un proces lung, uneori anevoios dar există speranță. Acum cinci ani, aveam doi copii, dar nu mă simteam mamă. Acum cinci ani, unul din fii lupta cu orice preț după atenție iar celălalt după iubire. Astăzi unul găsește refugiu în mine, iar celălat îmi dăruiește îmbrățișari arzătoare de iubire. Iar mica ființă ce ne-a completat viață, m-a învățat ce este iubirea, mi-a dăruit maternitatea și mi-a descoperit că nu e prea târziu să excelezi, să te desăvârșești în a fi părinte prezent în viața copiilor tăi. Sunt fericită! Nu e nimic perfect dar e minunat! Nu mai caut să fiu perfectă. Caut să iubesc necondiționat! Caut să iert mai mult! Caut să îmbrățișez mai mult! Caut să cred în ei mai mult! Caut să văd speranța și bucuria ce e prezentă în ei să mă molipsesc și eu de ea cât mai mult! 

Tu ce cauți când îi privești? Tu ce cauți când copiii tăi se ceartă? Tu ce cauți când copiii tăi strigă la tine cu furie....sau cine știe, cu tristețe? Tu ce cauți când ei lovesc de pământ lucruri, la mânie sau aruncă cu vorbe dureroase? 

Dar ce cauți când e liniște și pace? Și ce găsești?!....

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *