De ce ești părinte?!

“De ce ești părinte?! Cine te-a pus?!” Sau poate auzi mai des în dialogul tău interior: Cine m-a pus?! Am obosit! E așa greu! De ce e așa greu?! Vreau să mă duc în lume! De ce nu mă ajută nimeni?!

Și azi de parcă nu îți e suficient greul și provocarile tale, vin și eu și te întreb: De ce ești părinte? Care este scopul pentru care te trudești atât pentru copilul tău? De ce te afectează tristețea copilului tău? De ce te afectează eșecurile lui? De ce te doare tot ce are legătură cu el și nu e așa cum ai vrea tu? De ce ai ales să fii parinte?! De ce a venit în viața ta această mogâldeață care te tulbură în aceași măsură pe cât te bucură?!

Când vei găsi răspuns la aceste întrebări, vei găsi, de fapt, resurse să nu renunți, să mergi mai departe, să lupți pentru copilul tău, să învingi oboseala, să zâmbești mai mult, să nu te mai îndoiești atât de des, să crezi mai mult în el și în tine….Vei găsi resurse să visezi, să construiești planuri cu micul tău înger, vei găsi resurse să fii părinte autentic, nu stăpân.  Vei găsi calea să te bucuri de misiunea asta de a fii părinte și de tot procesul, drumul cu tot ce aduce el în atingerea acestui “de ce”. De fapt, în opinia mea, acest “de ce” te va modela pe tine ca părinte, în măsura în care tu vei modela acest răspuns. Îți recomand să scrii acest ” de ce” undeva unde să vezi acest răspuns. În camera ta sau în camera micului tău înger, ca să vezi dimineața când pare prea greu să îl trezești, sau când te agită că întârzii la birou, sau atunci când te deranjează când citești, sau poate vorbești la telefon. Meditează la acest “de ce” seara când te culci și dimineața, câteva clipe înainte să te ridici din pat. Acest “de ce” îți va da aripi, îți va da speranță, încredere și râbdare și înțelegere în interacțiunea cu mica ființă ce se agață de tine.

Și mai observă ceva…. De-a lungul lunilor și al anilor, observă cum acest “de ce” se transformă. Adaugă-l acolo pe ușa ta sau unde ai scris prima dată! Observă cum acest “de ce” te-a trasformat pe tine și continuă să te modeleze ca om și ca părinte.

Este fantastic când faci acești pași simpli și te uiți în urmă apoi, după șase luni, un an, doi…

Experimentez acest proces de aproape cinci ani. E extraordinar ce se întâmplă cu mine nu doar ca părinte ci și ca individ separat de copii, partener sau familia mărită! Câtă măreție e în misiunea asta de a fi părinte! Câtă onoare! Câtă viață! Câtă bucurie împletită cu lacrimi!…

Aștept cu drag să aud experiențele voastre peste șase luni, un an și așa mai departe. Nu mă îndoiesc că aceste mărturi pe care le voi auzi de-a lungul întâlnirilor mele cu părinții, vor atinge și alți părinți apăsați de provocările părințelii și vor da speranță și încredere.

Vreau să spun ceva la final. M-am gândit dacă să pun acest paragraf la început sau la sfârsit. Încă mă gândesc. Aceste gânduri nu sunt pentru părinții perfecți cu copii perfecți, dacă există cumva. Aceste gânduri sunt pentru noi, cei care avem copii plini de energie, mereu exploratori chiar dacă asta înseamnă să strice diverse chestii prin casă sau la școală. Sunt pentru cei a căror copii dimineața au nevoie de multe mângâieri ca să se trezească și chiar și așa se trezesc supărați că e prea frig sau e prea cald, că bluza nu îi vine bine sau de ce nu au fost treziți mai repede. Aceste gânduri sunt pentru cei care stau cu inima strânsă cât copilul stă la școală, să nu fie sunați că s-a întâmplat ceva. Sunt pentru cei a căror copii somatizează la oboseală, suprastimulare, nemulțumire etc. prin tantrumuri și plânsete interminabile. Aceste gânduri sunt pentru acei părinți a căror copii au nevoie de multă iubire, de multă atenție și grijă deși tu și eu o dăm cu prisosință, de multe ori mai mult decât primesc majoritatea copiilor.

De fapt, eu de acolo vorbesc, din postura aceea. Deși am trei pitici ce îmi animă zilele, fiecare are rolul lui în viața mea, fiecare are “de ce”-ul lui pentru care a pășit în viața mea. Fiecare mă învață ceva. Unul îmi dă iubire, parcă, de prisos, ca să am și eu să dau cu prisosință celui care are nevoie de mult mai multă. Există un “de ce” în dreptul fiecăruia… al meu, al soțului și al fiecăruia dintre copiii noștri. Împreună aceste “de ce”-uri, se întrepătrund și fac viața frumoasă printre lacrimi, provocări, reușite și nereușite, lupte câștigate și înfrângeri.

Așa că dacă ești unul dintre cei care are copiii perfecți, e super! Numai bine și de acum înainte și nu uita să fii tolerant cu acel părinte pentru care părințeala nu e ușoară. Ba chiar întinde-i o mână dându-i să citească aceste gânduri. 

Dacă ești printre cei pentru care părințeala e cu suișuri și coborâșuri, bine ai venit în club! 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *