Nimic nu este permanent

A venit oficial, primăvara. Deși scriu numai azi, de mai bine de o săptămână, am auzit păsările ciripind. Deși era înnorat, am avut surpriza plăcută, să le aud cântecul, cu aceeași perseverență în fiecare zi. Era încă frig, când ele și-au început cântecul, dar ele prevesteau, de fapt, realitatea ce avea să vină. Prevesteau primăvara care urma să vină fie că noi o așteptam fie că nu, fie că urma să fie frig afară, fie că urma să fie cald.

Încă din prima zi când le-am auzit cântecul am vrut să scriu. Gândurile mele parcă , se limpeziseră la auzul lor, la auzul acestor vietăți așa micuțe și poate, pentru cei mai mulți, așa neobservabile. Era așa frig afară și ele ciripeau nestingherite, prevestind ce urma să vină. Am meditat mult în acea primă zi când le-am auzit. Sentimentul profund de bine, ce îl aveam la auzul cântecului lor, mă umplea de energie, entuziasm, bucurie, speranță. Pe un cer așa înnorat, și pe temperaturile nu cele mai prietenoase, aveam să îmi dau seama că nimic nu este permanent. Așa cum din nefericire, nici binele nu este permanent, așa nu este permanent nici greul. Oricât de năpraznic ar fi frigul și iarna, la un moment dat, vine și primăvara. Oricât de înnorat e cerul, la un moment dat, vine și soarele. Oricât de zgomotoasă ar fi furtuna, la un moment dat, vine și liniștea de după. Oricât de neagră ar fi noaptea, la un moment dat, vine și lumina zilei. Oricât de greu ar fi „răul”, la un moment dat vine și binele.

E cert! Acest adevăr este valabil în toate contextele. Rămâne să facem să ne aducă în noi, energia să mergem mai departe, puterea să rezistăm, speranța să nu renunțăm, conectare să rămânem conștienți. Realitatea mea din aceste zile este că, nici greul nu este permanent. Sunt într-una dintre cele mai dificile perioade ale mele, spus așa... nuanțat. Nu am avut o experiență de viață ușoară, ținând cont că sunt singură încă de la vârsta de unsprezece ani. Și totuși mai greu ca acum nu știu dacă mi-a fost. Am zile bune și mai puțin bune. Astăzi îmi confirm ce îmi spun zilnic, chiar și atunci când nu cred. Nimic nu este permanent! La un moment dat va fi și bine! La un moment dat, va fi bine și în situația în care mă aflu acum, eu! La un moment dat, va fi bine și în situația în care te afli, tu! Oricât de greu este, oricât de fără speranță, oricât de fără ieșire, la un moment dat lucrurile se vor schimba! Așa cum vine primăvara după iarna, fie că o așteptăm, fie că nu... tot așa vin și perioade mai ușoare fie că credem , fie că nu credem pentru că așa cum am spus....nimic nu este permanent! Totul e în schimbare....si noi oameni, și copiii noștri, și lucrurile din viața noastră, și contextele în care ne aflăm la un moment dat!

Așa cum spuneam, am uneori zile bune, și alteori zile mai puțin bune. Probabil cum aveți și voi...ce ne face diferiți?! ... Felul în care vei alege să te raportezi la viața asta! Felul cum alegi să treci prin ea, felul gândurilor care alegi să ți le spui! Poți să spui ca binele nu e permanent sau poți să spui că răul nu e permanent. E alegerea mea și a ta! Eu aleg să spun că răul nu e permanent ca să capăt energie, forță, speranță, entuziasm, încredere, curaj... si aleg să spun ca binele nu e permanent ca să rămân conștientă, conectată, să nu treacă viața pe lângă mine, ca să rămân recunoscătoare și mulțumită indiferent de context. E un fel de ...mă pregătesc pentru ce e mai rău dar mă aștept la tot ce e mai bine!

Unii dintre voi, puteți spune că îmi găsesc justificări pentru situația, contextul în care mă aflu la un moment dat și ... dacă vreți, nu îmi e greu să spun că, aveți perfectă dreptate! Puteți privi și așa, situația. Aleg să îmi găsesc justificări cu care să mă motivez să merg mai departe, care să mă motiveze să îmi doresc să excelez, să reușesc să devin mai bun, mai desăvârșit, mai extraordinar și să fiu o mărturie relevantă atât pentru părinții ce mă urmăresc dar și mai mult, pentru copiii mei a căror lume sunt!

Întâlnesc la fiecare pas, oameni care oricât încerc să îi încurajez și să îi ajut să privească lucrurile din altă perspectivă, își găsesc justificări, de ce nu fac, de ce nu cred,de ce nu pot, de ce nu au reușit, de ce nu există nici o șansă, și se complac fără să își dea seama, în starea acea de nemulțumire și fustrare. Se blazează și se victimizează și din pacate, rămân blocați în nefericire. Azi aș vrea să spun încă odată pentru mine și pentru tine: nimic nu este permanent! Oricât de greu îți este, oricât de dificilă este relația cu partenerul tău sau cu copilul tău, nimic nu este permanent! Lucrurile se vor schimba la un moment dat. Depinde doar de mine și de tine să creem contexte în care lucrurile să se schimbe în bine sau să se schimbe în rău! Depinde doar de mine și de tine să auzim păsările care prevestesc primăvara sau să vedem norii care îți dau impresia că iarna nu s-a terminat.

E alegerea mea și a ta. Fie că alegi în mod conștient, sau lași lucrurile să meargă din inerție, lucrurile tot se vor schimba pentru că nimic nu este permanent!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *