De ce e copilul nervos

“De ce e copilul tău nervos?”

Ne-am inceput ziua frumos, eu si iubitii mei de acasa… ne-am trezit linistiti pregatiti pentru o zi de luni, unii la serviciu si altii pentru gradinita. Ingerul nostru, a mers la toaleta, obiceiul de fiecare dimineata, l-am imbracat de gradi si ne-am baut lapticul cu cioco. Era o liniste profunda, si ne bucuram unul de altul eu cu micutul meu de trei ani si jumatate. Si-a baut lapticul in brate la mine, in fata usii, fiind gata de plecare si apoi am pornit spre gradinita.

Ajunsi la gradi, ne-am iubit putin, asa de despartire si am urcat la grupa noastra. Dupa ce l-am lasat, cu inima indoita si eu si el de dor si neobositi sa ne dragostim maxim, intamplator ne-am intalnit cu educatoarea. Am povestit putin si sufletul mi s-a intristat. Printre randuri, mi-a pus o intrebare care m-a durut…. “De ce e copilul dvs mai tot timpul e nervos?!.... Nu intelegeam intrebarea, o primeam de la un pedagog, care trebuia mai repede sa ma invete cum sa il educ mai frumos, nicidecum sa se simta intr-o dilema atunci cand are de-a face cu micutul meu. Mi se parea o eticheta prea dura si nedreapta pentru ingerul meu care il tinusem in brate numai cu cateva minute in urma, privindu-i linistea din ochi, stand in bratele mele. Mi se parea un cuvant atat de urat, pentru cel care ma invata cu cateva zile in urma, sa ii amintesc sa nu loveasca niciodata, fiindca nu e frumos, spunea el. Incercam sa inteleg de fapt pentru ce comportament pusese educatoarea aceasta eticheta, pe care de multe ori o punem si noi, dar mascata, din dragoste pentru ingerii nostrii.

Intr-un tarziu am inteles…. L-am invatat mereu sa aleaga, mi s-a parut mai usor sa ii dau sa aleaga intre doua lucruri atunci cand are ceva de facut…”mergem la nani cu mami sau cu tati, e alegerea ta” ii spun eu frecvent; “mancam paine cu unt sau cu dulceata, tu alegi”; “luam la nani o singura masinuta, tu alegi care” Spuneti-mi voi, nu va este mai usor cand vi se da sa alegeti, decat sa vi se impuna ceva?! Nu va deranjeaza si pe voi sa fiti pusi in fata unui fapt implinit?! Nu reprosam de multe ori, sa ni se spuna inainte si nu cand faptul e deja implinit? Chiar si noi ne simtitm constransi, adulti fiind si nu ne pica bine cand cineva face un lucru si noi trebuie sa actionam in consecinta, fara sa mai avem ocazia sa alegem. De ce copiii nostrii nu s-ar simti constransi?! Da, mereu e agitat cand e la gradi, fiindca acolo i se spune ce sa faca…. Nu e intrebat ce i-ar placea sa faca, ce i-ar placea sa manance, cu cine i-ar placea sa doarma, etc. Unii dintre voi poate veti spune ca asa e la gradinita, fiind asa multi copii. Dar de ce trebuie sa fie asa?! De ce trebuie sa acceptam ca micutii nostrii sa fie constransi? Nu gradinita ar trebui sa fie acel loc mirific unde ingerii nostrii se dezvolta si invata sa faca alegeri ei si sa actioneze in functie de alegerile lor , nu de cele impuse de adulti???

Imi pun adeseori intrebari care sa ma ajute sa il inteleg, sa inteleg refuzurile lui si “ nervozitatea “ lui, cum spunea educatoarea. Unii dintre voi ii veti spune incapatanare, altii indarjire, rautate poate, cei mai exigenti dintre voi. Daca ei sunt asa, inseamna ca si noi suntem la fel. Ca sa il inteleg m-am “incaltat” cu aceasta eticheta. “Eu sunt nervoasa azi pentru ce am auzit la gradi”. Intrebarea imediata imi vine….de ce sunt nervoasa? Ce a cauzat aceasta stare? Ceea ce eu am auzit! De ce? Pentru ca mi se pare gresit sa ii se spuna asa. De ce? Pentru ca eu stiu ca nu e asa! Deci stiu ca e nedrept si de aceea. In consecinta starea mea de nervozitate a fost data de nedreptatea facuta de educatoare. Acum hai sa extrapolam la copii nostrii…. De ce e el nervos? Pentru ca in perceptia lui, ceea ce I se cere sa faca sau sa zica, sau ceea ce I se intampla la un moment dat e nedrept. Cum vom calma deci, copilul nervos?! Vom cauta sa identificam ce anume a produs “nervozitatea”. Educatoarea imi spunea ca la masa, el totdeauna mai cere o portie de supa si pentru ca nu i se da, fiindca se grabesc sa mearga la nani, el devine “nervos” si nu ii mai intri in voie, spunea ea. De ce?! Fiindca el mai vrea sa manance si nu intelege de ce nu i se mai permite accest lucru. Cum rezolvam problema? Eu as intreba….iti mai este foame? Nu te-ai saturat? Ti-a placut asa de mult?

Voi ce ati face cu copii vostri? Nu le-ati mai da sa manance daca va raspunde ca da, ii mai este foame? Voua cand va este foame, nu mancati pentru ca trebuie sa mergeti la somn? Nu ati fii “nervosi” daca cineva v-ar lua mancarea din fata, sau ageda cand vreti sa mai scrieti, sau curentul cand aveti de scris la calculator, sau telefonul cand voi mai doriti sa dati un telefon?

Azi eu decid sa il ascult pe fiul meu! Azi eu decid sa nu il mai constrang si sa ii dau variante sa aleaga, in limitele date de situatie. Nu vreau sa il las sa faca ce vrea, ci vreau sa il las sa faca ce vrea in limite stabilite cu el, de el. Nu merge intotdeauna, dar depinde mai mult de mine ca adult, decat de el. El are tot timpul din lume, noi suntem cei grabiti, stresati de timp, nerabdatori. Haideti sa privim la noi, ca sa intelegem nerabdarea lor si refuzul lor de a face lucrurile cum spunem noi.

Personal , gresesc cu consecventa din pacate, dimineata, cand trebuie sa plecam la serviciu si la gradi. Mereu suntem grabiti, in intarziere, stresati ca intarziem la birou si asta pentru ca il lasam sa doarma cat mai mult ca sa apucam sa ne pregatim noi in liniste. Si de mute ori nu intelegem ca acest “in liniste”, ne provoaca starea de agitatie de dupa cand il grabim pe el. Noi ne-am acordat timp suficient sa ne pregatim si pe el in zorim ca e tarziu. Pentru cine e tarziu?....Eu azi decid sa ma uit la mine ca sa il vad pe el, pe ingerul meu, cel care are aripi desi eu nu le vad si imi vorbeste cu atata calm si liniste fiindca el are timp…. Voi?....

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *