Imi vine sa ma duc in lume

“Îmi vine să mă duc în lume!!!”

"Îmi vine să mă duc în lume!!!"

Ai avut acest sentiment vreodată? Ca om sau ca părinte? Ţi s-a părut că toate trebuie să le faci tu şi nu mai poţi? Ai vrut să pleci unde vezi cu ochii, măcar pentru o zi? Să nu mai ştii de nimeni şi nimic şi să nu te mai gândeşti la nimic, măcar pentru o clipă?

Nu ştiu dacă tu ai avut acest sentiment, deşi sunt convinsă ca aproape toţi dintre noi am avut sentimentul acesta la un moment dat. Eu am trecut pe aici chiar zilele trecute. M-am descoperit în casă, alături de îngerii ce îmi animează viaţa care trăgeau de mine unul că vrea o jucarie , altuia că îi este foame, soţul care era în convalescenţă la pat şi îi trebuia şi lui un pahar cu apă.... şi pisica care mieuna că îi trebuie ceva bobite 🙂 . Eram obosită, jumătate de zi am trebăluit prin grădină, făcând munca lui tati că el acum se recupera, şi cealaltă jumatate prin casă şi la bucătărie. Toată lumea striga dupa mine că le trebuia ceva şi eu nu ştiam unde să mă mai împart. M-am găsit în situaţia imposibilă de a culca pe unul şi a da celuilalt de mâncare în acelaşi timp, şi numai bine că trebuia şi ceva pâine la masă, şi ceva de cumpărat pentru gătit. Am explodat... 🙁 Nu mai puteam.....îmi doream să fug, să fiu într-un loc unde să nu mai aud nimic, să nu mai trebuiască să mă gândesc la nimic şi totuşi acasă să fie totul în ordine. Îmi venea să strig la copii, să aibă rabdare, îmi venea să strig la soţ că nu mă ajută deloc, chiar şi motanul , dragul de el, era de vină caci şi lui îi trebuia ceva, taman acum când nu îmi mai ajungeau mâinile şi picioarele, de cap ce să mai zic?! 🙂

Vi se pare cunoscut?! Aţi fost şi voi aici? Din nefericire nu am trecut cu bine ziua, o spun cu tristeţe şi ruşine... chiar am strigat la micuţi şi la soţ. Şi ca să fie totul până la capăt, m-am apucat de plâns că nu mai pot, că refuz să mai fiu la dispoziţia tuturor; am dat vina pe toţi , că unul nu ascultă, ca celălalt face numai ce vrea, că soţul nu are grija de el şi numai din vina lui s-a racit, pisica ce vrea de la mine?! 🙁 Numai eu sunt în casă?! ... şi tot aşa. A tot putut venii apoi să mă împace ba unul , ba altul, eu eram de neînduplecat. Piciul cel mare, mi-a adus apă ca să imi treacă şi mi-a spus dulce „ mami nu mai fi tristă că eu te iubesc; culcă-te şi o sa îţi treacă. :)” Soţul m-a luat în braţe şi mi-a spus că îi pare rău, că nu a vrut să mă supere. Eu însă eram de neînduplecat. Acum mă domoleam, acum o luam de la capăt.

În final m-am culcat. În noapte, m-am trezit să dau laptic la piciul cel mic... afară, luna, ce-mi lumina paşii şi liniştea noptii, m-a linistit si pe mine. Am stat şi m-am gândit îndelung la cele întamplate, la câţi păţesc la fel şi nu reuşesc să găsească liniştea?! ...la câţi peste care noaptea nu aduce decât o dimineaţă la fel de furtunoasă şi tristă, plină de reproşuri şi fustrări faţă de partener şi copii. M-am gândit la distrugerile emoţionale ce le-am adus în mine şi în cei pe care îi iubesc, atunci când am strigat la ei şi am adus reproşuri. Ce vină au copiii noştrii că noi suntem nemulţumiţi de noi înşine, de viaţa noastră, ce vină au dragii mei că eu nu am un lucru sau altul? În final ei nu îşi doresc nimic, decât să stau cu ei, să nu stau să muncesc în grădină, ci să stau cu ei. Să las hainele ce trebuiesc sortate de primăvară, şi să stau cu ei. Parcă îl aud pe piciul cel mare spunându-mi....”lasă mami, că mâncăm pâine cu dulceaţă, dar stai cu mine şi joacă-te de-a poliţia, cu maşinuţele” Ei nu vor mâncăruri care nici nu le pot rosti, pe ei nu îi interesează dacă bluza e şifonată, sau pantalonii nu sunt chiar asortaţi la ţinută, ei vor să stea cu mine, să particip la joaca lor nesfârşită şi să râd, aşa cum le place lor să o facă.

M-am gândit mult la noi, parinţii de azi. Ne e greu să recunoaştem, deşi acest lucru ne face mai umani , dar drept şi mai vulnerabili. Ne e greu să spunem că am greşit, că am strigat, că am pedepsit, că am reproşat, că am alungat şi poate pe ici pe colo, am mai dat şi câte o palmă la fundicul micuţilor noştri, sătui fiind de toate relele din lumea asta, şi nu de ei, evident.

Azi recunosc că eu am fost de vină pentru avalanşa de zilele trecute. M-am descărcat pe ei pentru supărările mele. Mi-am pierdut rabdarea de fapt pe mine şi pe lucrurile din mine care nu merg aşa cum vreau eu şi s-a răsfrânt asupra lor. Azi îl văd altfel pe micuţul meu care mă consola şi pe soţul meu care mă lua in braţe fără să spună prea multe. Astăzi i-am îmbrăţişat şi le-am cerut iertare, le-am spus că îi iubesc. M-am simţit mai bine... am înţeles că nu ei sunt sursa fustrarilor mele şi nu merită să îi tratez aşa. Ei sunt doar îngeri fără aripi care vor să zboare liberi şi fără limite. Şi nu pot singuri, nu pot fără mine, fără ajutorul meu, fără atenţia mea continuă, fără vigilenţa mea exagerată poate. Au nevoie de mine, de răbdarea mea nesfârşită, de căldura şi blândeţea mea neştirbite.

Am vrut să împărtăşesc cu voi, gândurile mele... cu voi cei care sunteţi oameni ca şi mine, slabi uneori şi căzuţi în mâhnire. Am vrut să ştiţi că suntem parinţi minunaţi, chiar dacă mai greşim uneori sau poate deseori. Vorbind despre trăirile mele, ştiu că voi fi mai bună data viitoare şi îmi voi aminti mai des că ei nu vor decât să fiu cu ei. M-am iertat eu însămi pentru greşelile făcute şi m-au iertat şi ei când m-au îmbrăţişat cu atâta patimă. Nu lăsaţi binele vostru să fie vorbit de rău. În definitiv eu nu am dorit decât să le fac pe toate bine, însă unele nu au ieşit bine, pentru că mi-am propus prea multe odată. Învăţ în fiecare zi să fiu un parinte mai bun, şi astăzi sunt un părinte mai bun pentru că îmi recunosc greşeala şi repar cu iubire şi răbdare. Îmi propun azi să le dedic timp numai lor, fără să mă gândesc la gătit, sau la dezordinea din casă. Ei mă iubesc aşa cum sunt, nu prin prisma a ce le ofer. De aceia sunt minunaţi copiii noştrii....în faţa lor suntem goi, doar chipul şi inima noastră o vad şi braţele întinse către ei cu iubire.

Va doresc multă iubire, linişte şi pace în suflete peste măsură, să puteţi să o daruiţi şi copiilor şi partenerului de viaţa.

Dedicat cu iubire, parinţilor şi îngerilor ce ne animă viaţa....

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *