Mama cu baiat in brate | claudiasoare.ro

Operația de polipi … un fleac! Sau nu?!

Săptămâna trecută, fiul meu cel mic a suferit o intervenție chirurgicală de îndepărtare a aderențelor adenoide (de fapt, ceea ce noi știm că sunt polipi, sunt aderențe adenoide) și de micșorare a amigdalelor.  Unii dintre voi știți despre ce este vorba, alții nu ați trecut prin această experiență. Oricum, dorința mea, nu este să va explic despre ceea ce presupune o astfel de intervenție. Sunt alții în măsură să vă ajute cu astfel de informații, cu competențe în domeniu. Și oricum internetul e plin de articole cu informații despre ce presupune intervenția. Astăzi eu vreau să vă vorbesc despre ceea ce cei mai mulți nu vorbesc, fie pentru că nu au trecut prin așa ceva , fie ca să nu vă sperie. Nu realizăm că de multe ori, această teamă vine tocmai din această neștiință, lipsă de informare, așteptări nerealiste...

Detașată acum, ce aș fi făcut diferit?... În primul rând tu, cel care ești aparținătorul, asigură-te că ești în cea mai bună formă!

Știu că e greu să dormi înainte, că îți faci o mulțime de gânduri. Dar încearcă totuși să dormi. Faptul că te îngrijorezi nu îi va da medicului o mână mai bună sau cunoștințe mai bune și nu va aduce nici beneficii copilașului tău. Așa că încearcă totuși să dormi! Fiind odinit, mintea îți va fi mai limpede, atunci când îngerul tău nu va avea mintea limpede nici pe departe, după anestezie.

Mănâncă! Eu nu am făcut-o așa cum trebuie și am suferit amândoi. Am mâncat o felie de pâine cu dulceață, mai mult forțată și evident nu a fost suficient până la ora 4 după-masa, mai ales că alăptam. Dacă nu poți mânca, ia-ți mâncare la tine. În spital, ca aparținător, nu ți se dă nimic indiferent cât trebuie să stai acolo.

Asigură-te că are cine să te înlocuiască. Fie că ți se face rău, fie că ai nevoie de o gură de aer proaspăt, asigură-te că este cine să te ajute. Eu nu am avut pe nimeni, fiindcă soțul a stat cu micuța de 9 luni. Sunt o persoană rezistentă de fel, dar uite că se poate întâmpla. Mi s-a făcut așa rău că erau gata să cheme ambulanța. Da! eram într-un spital și se gândeau dacă să cheme ambulanța. Nu dormisem fiindcă micuța noastră mă trezește foarte des, de vreo 10-12 ori pe noapte, nu mâncasem până la ora 14,00, alăptasem deja de vreo două ori și îl țineam pe neghiniță al meu, de vreo doua ore, în brațe.

Am trăit o dramă în adevăratul sens al cuvântului pentru o intervenție, de altfel, banală. Și asta pentru că cei cu care povestiserăm înainte, fie nu au trecut prin ce am trecut eu, fie că nu au vrut să mă sperie. Nu mi-a spus nimeni că va trebui și e indicat să ții copilul în brațe cu capul în sus. Și mai mult el o va cere, neconsolat de durerile puternice mai ales din gât. L-am ținut pe piciul meu fiindcă el, de obicei, cere mult în brațe până mi s-a făcut rău, când a început drama. Plângea încontinuu neconsolat de nimic. Nu era cine să mă ajute să vină să îl mai țină până îmi revin eu, nu era cine să îmi aducă de mâncare. În spital nu ți se dă nimic nici dacă ceri. Cum spuneam, ei cheamă ambulanța. Pe când a ajuns soțul după ce l-am sunat să o trezească pe micuță și să vină să facem schimb, între timp să și alăptez, piciul meu plângea așa tare că nici tati nu mai era prețios ca să îl consoleze.

Încarcă-ți sufletul de pace și liniște!  Va plânge mult, mai ales dacă i se micșorează amigdalele. Se va lega de branulă și va dori să și-o scoată. Îi va curge sânge din nas sau din guriță, la început. E normal, mai ales din nas, dacă nu picură. De la plâns și de la anestezie, îi va tremura gurița. E atât de dureros să îți vezi piciul suferind așa de tare și să nu poți face mai nimic, să îl consolezi. Tocmai de aceea umpleți sufletul de pace să fii lângă el, să îl ții în brațe, să îl mângâi, să îi cânți, dacă știi că ajută. Nu te aștepta că se va opri din plâns căci probabil nu o va face, o vreme. La noi a ținut mai bine de o oră până s-a liniștit si a adormit vreme de 15-20 minute. Însă imediat ce s-a trezit a început iar. Mămica de lângă mine a avut mai mult noroc. După vreo 40 de minute, micuțul ei se liniștise și nu a mai plâns până la plecare, adică vreo 4 ore.

Pentru el și pentru tine, să vă fie mai ușor tot procesul, ia-i una din jucăriile preferate, se poate să îi mai atragă atenția de la durere.  Adu-i pe lângă apă, un ceai dulce ca să îi treacă gustul de sânge din gură. Să ai banană, iaurt și orice e ușor de mâncat. La doua ore după operație poate să bea și să mănânce. Poate e mai bine să nu mănânce, fiindcă poate vărsa de la anestezie dar micuțul care era cu noi în salon, plângea de foame și îl înțeleg. Copiii nu mâncaseră de aproape 20 de ore. Neghiniță al meu nu a vrut nimic până a ajuns acasă. Dacă ai marsupiu, gen Manduca sau orice altă marcă și stă în el, poate e bine să îl ai la tine. Îți va fi mai ușor să îl ții în brațe, mai ales că îl vei ține mult. Eu am și stă în el dar nici nu mi-a trecut prin cap.

De fapt, nu m-am așteptat să fie așa dramatică toată această experiență. Poate fi... dacă nu ești pregătit. Dacă nu ai apă sau ceai la tine nu e așa mare pagubă dar dacă sufletul ti-e zdrențe, vă prăbușiți amândoi. Eu recunosc, nu am fost în starea cea mai bună. Obosită după luni de nesomn cu bebelușa noastră, și neimaginându-mi bucățica aceea de suflet și trup din mine, cu sânge pe la nas și pe la guriță, tremurându-i bărbia și cu lacrimi pe obrăjori, să o văd suferind atât...

Hei, dar a trecut! Azi îmi doresc să ajut măcar o mămică să evite drama mea, trăită mai mult din necunoștință.

Ca și concluzie...pregătește-te pentru ce e mai rău, dar așteaptă-te la ce e mai bine!

Flori și multe zâmbete!

Claudia Soare – mamă a trei îngeri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *