“Să fii cuminte!”

M-am regăsit acum ceva vreme, într-o dimineaţă spunând către fiul meu drag, înainte de–al lăsa la grădiniţă...”să fii cuminte, dragul meu!” ….. Fără să riposteze, mi-a spun “bine” şi a fugit la joacă. Am plecat în drumul meu dar mintea mi-a ramas blocată la vorbele mele. Dintr-o dată nu mai sunau bine şi încercam să înţeleg ce anume se pretrecea în mintea mea. Doream sa găsesc ce paradigme, ce convingeri sau legi se schimbaseră în mintea mea şi nu mai eram de acord cu ceea ce spusesem vreme de aproape doi ani către micuţul meu, în fiecare dimineaţă când îl lăsam la grădi … să fii cuminte… Nu a trecut mult şi am înţeles… Am început să îmi fac o analiză şi să descopăr din nou şi din nou minunatele iluminări pe care le-am avut zilnic în ultimul an când am înţeles că viaţa mea nu mai este despre mine, este în primul râns despre îngerii din viaţa mea, este despre ce sunt eu pentru ei, este despre cât mă valorizez eu în ochii lor calzi, este despre ce vreau să devină ei şi despre cum mă modelează ei pe mine...

Atunci am înţeles că nu vreau să fie copii cuminţi!!! Deşi la grădi, cel puţin Ayan e lăudat ca fiind un copil aşa cuminte, de ce să fie aşa?!!!… De ce să stea liniştit la locul lui şi să nu îl observe nimeni?! De ce să nu fie curios?! De ce să nu exploreze?!De ce să nu încerce lucruri noi, să întrebe, să descopere ?! De ce să fie mereu în parametri impuşi de grădiniţă?! Cum va învăţa el astfel, să fie diferit, să fie inovativ, să fie creativ?! Cănd va învăţa să facă alegeri de unul singur şi să îşi asume răspunderea pentru ceea ce el face?! Când va avea curajul nebun să facă ceva diferit în viaţă, să schimbe ceva în mod remarcabil? Cum altfel îl voi învăţa să zboare în viaţă fără frică, fără limitări, fără constrângeri?!

Mi-am înţeles limitările mele venite nu din moştenirea genetică, cum aş crede, ci din sfaturile venite de la părinţi, educatori şi oameni ce mi-au trecut pragul vieţii.

Spune-mi tu, părinte drag, dacă nu acest imperativ era omiprezent în copilăria ta? ”Fii cuminte! Să fii cuminte când....! Să ai grijă! Vezi să nu....!” Aşa a fost viaţa noastra în copilărie, şi inconştient, ca un râu care îşi urmează cursul indiferent dacă e furtună sau e soare, indiferent dacă noi îi urmărim cursul sau îl ignorăm cu desăvârsire... aşa facem şi noi cu îngerii din viaţa noastră... urmăm acelaşi curs al lucrurilor, le predăm aceleaşi lecţii, le dăm aceleaşi exemple şi apoi spunem cu mândrie că seamănă cu mine-mama sau cu mine-tata. Da, aşa este, seamănă cu părintele care a avut o pregnanţă mai puternică în viaţă lui fiindcă le predăm ce am văzut când noi înşine eram copii, avem acelaşi comportament care părinţii noştri l-au avut.

Dar ce vrem noi de fapt? Nu ne dorim noi mai mult pentru ei?! Nu ne dorim noi să aibă şanse mai multe?! Nu ne dorim noi să aibă ce, poate, noi nu am avut?! Ce îţi doreşti tu pentru îngerul tău? Ce vrei tu să devină? Cum vrei să fie când va fi adult?

Fii tu ce vrei să devină el!!! Fii tu ce vrei să fie el!!! Fă tu ce vrei să facă el! Lasă-l pe el acum să fie copil, să exploreze, să descopere, să îşi înfrânga frica şi să încerce lucruri noi! Lasă-l pe el să se distreze şi să se bucure de viaţa lui de copil!

În încercarea mea de a mă întelege pe mine şi a fi eu ce vreau să devină el, am înţeles ca eu vreau sa fiu fericită ca el, să nu fie nimic prea greu, să nu fie nimic, din ce fac, neplăcut. Tot ce fac să fie distractiv, o provocare prin care să îmi arăt mie că viaţa e minunată. Aşa că am înţeles că sfatul cel mai bun pe care i-l pot da în fiecare dimineaţă este... Iubitul meu, astăzi să te distrezi! Astazi tot ce faci să fie astfel încât şi tu şi prietenii tăi şi oamenii ce îti trec prin viaţă, să se distreze cu tine!

Acum îmi este foarte uşor să îî vorbesc şi despre poznele care inevitabil le mai face la grădi. Îi pun o intrebare foarte simplă...”Am înţeles că tu te-ai distrat aruncând, poate cu spaghetele prin sala de mese de pildă, dar spune-mi restul s-au distrat?” Şi îi înşir educatoarele si oamenii minunaţi care au grijă de el la grădi. Încet dar cu siguranţă, reuşesc să îl ajut să îşi corecteze comportamentul, fără să îl cert, fără să îl fac să se simtă vinovat, fără să îl pedepsesc ci printr-un feedback pozitiv, cu multă rabdare şi cu mult zâmbet.

Aşadar, tu, părinte drag, ce îţi doreşti pentru îngerul tău?! Eşti convins că atunci când îi spui să fie cuminte, chiar acest lucru îţi doreşti?....

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *