Amintiri pentru copilul tau

Și tu ai avut șase ani!

Mă gândesc tot mai mult la fiul meu, Aris, care se apropie de vârsta de șase ani... e vârsta de la care eu am cele mai vechi amintiri. Îmi amintesc de unele zile când mă duceam la grădiniță... îmi amintesc de unele zile când la grădiniță primeam de mâncare ciulama de pui și eram așa fericită... îmi amintesc de ultima serbare de la grădi... rochița ce mi-o făcuse mama pentru grădiniță, era roșie și eram tare mândră de ea. Îmi amintesc că mama îmi cumpăra în fiecare dimineață ceva gustare pentru grădiniță. Cred că trebuia să avem de mic dejun sau așa ceva. Nu mai știu sigur. Dar îmi amintesc foarte bine că eram de multe ori supărată că educatoarea o împărțea și la ceilalți copii fără să mă întrebe ceva. Îmi amintesc așa bine sentimentul de fustrare și cât de nedrept mi se părea... nu mă întreba nimeni ce părere am, dacă sunt de acord, sau cel puțin să îmi explice de ce făcea asta.

Aș putea să tot spun despre ultimul an de grădiniță și de atunci încolo, câte și mai câte... poate nu sunt atât de relevante. Cred că, de fapt, ceea ce este cu adevărat relevant, este sentimentul ce îl am legat de fiecare amintire. Sunt amintiri care mă fac să zâmbesc. Sunt amintiri care îmi păstrează chipul mamei, proaspăt în minte, deși ea nu mai este de mulți ani. Sunt amintiri datorită cărora port un sentiment deosebit de apreciere, față de sora mea mai mare . Sunt amintiri care mă fac să mă simt mică, rușinată sau fără prea multă valoare.

Lăsând trecutul, azi te întreb pe tine...tu ce fel de amintiri creezi pentru copilul tău? Ce vrei să își amintească copilul tău, când va fi mare? Ce vrei să își amintească despre tine, când poate tu nu mai ești? Cineva mi-a spus odată „nu poți deveni ceea ce nu ai văzut și nu ai auzit”. Eu îndrăznesc să spun că poți deveni doar ceea ce ai văzut și ai auzit! Cu alte cuvinte, tu ești ceea ce ai trăit, ce ai experimentat, ceea ce îți amintești! Tu ești ceea ce ai auzit de la părinții tăi, de la profesorii tăi! Tu ești ceea ce ai văzut la părinții tăi, la mentorii tăi, fie ei dascălii tăi, idolii copilăriei tale, sau doar prietenii tăi de gașcă!

Amintirile tale te definesc sau te determină să devii mai bun! Amintirile tale sunt cultura pe care părinții tăi ti-au transferat-o și care tu și eu o transferăm mai departe copiilor noștri.

Ce faci tu azi să creezi copilului tău amintiri relevante?! Ce faci tu azi ca el să se uite în trecut cu drag și să zâmbească gândind... „mama a avut așa multă răbdare și stăpânire de sine, cu mine” sau „tata a fost bun cu mine, sau curajos sau un bun ascultător, când aveam nevoie” Cum vrei să își amintească despre tine?! Fiecare dintre noi, lăsăm o moștenire copiilor noștri, fie că alegem asta în mod conștient sau nu. Și nu mă refer aici la una fizică care e trecătoare. Azi o ai și mâine poate nu mai este. E vorba de o mentalitate, de o atitudine cu care lași o urmă în viața copilului tău așa cum părinții tăi au lăsat în viața ta.

Tu ce fel de moștenire vrei să lași?... ce fel de mentalitate ai de transferat?...căci viața ta este încărcată de o atitudine! Construită dintr-un mănunchi de amintiri triste sau fericite, din experiențe bune sau mai puțin bune, mentalitatea ta, te va determina să acționezi sau să reacționezi într-un fel sau altul în relația cu copilul tău.

Azi eu creez în mod conștient, amintiri frumoase alături de copiii mei. Am pus pe hold cariera ca să stau cu ei. Las treburile de prin casă ca să ne alergam prin casă sau prin curte unii pe alții. Ascultăm muzică pe săturate, dansăm, ne gâdilăm, desenăm împreună. Îi iau în brațe și le spun că îi iubesc, fără să am un motiv. Le vorbesc cu blândețe chiar dacă tocmai mi-au colorat pereții. Le ascult poveștile chiar dacă uneori sunt fără sens și tocmai înainte de culcare. Mergem împreună să adunam flori de soc, flori de tei sau numai pietre cu care ei să își cumpere nestemate. 😊 deși casa e cu susul în jos de jucării împrăștiate, merg cu ei să se dea cu bicicleta. Să nu credeți că nu se pot duce și singuri, dar vreau să aibă amintiri cu mine și cu tatăl lor. Sunt multe lucruri pe care le pot face singuri, dar știți voi... sau doar amintiți-vă ce frumos era când voi erați copii și ei -părinții- erau ... sau ce trist, când nu erau...

Tu ce fel de amintiri creezi pentru copilul tău?!....

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *